Dosar 9935/193/2008 din 10.10.2008

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9935/193/2008
Data dosar:
10.10.2008
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.02.2009 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul MARCU CRISTIAN pentru săvârşirea infracţiunilor de: -ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1,2 din Codul penal la pedeapsa de 2 ani închisoare; -nerespectarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana ce avea îndatorirea de a lua aceste măsuri , infracţiune prevăzută de art. 37 alin.1,3 din Legea nr. 319/2006 la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit.b, 34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal potrivit cărora comiterea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare determină revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei. În temeiul art. 71 alin.1, 2 din Codul penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat iar în baza art. 71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Constată că tatăl victimei, S******** D******, nu a formulat pretenţii financiare în cauză. În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală obligă inculpatul Marcu Cristian să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 895 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 27 februarie 2009.

  • Sedinta din data de 18.02.2009 la ora 09:00

    Complet: PN5
  • Amânat

    Amână pronunţarea în cauză la data de 27 februarie 2009, orele 14:00.

  • Sedinta din data de 23.01.2009 la ora 09:00

    Complet: PA5
  • Încheiere

    Pentru lipsa martorului acuzării, se va proceda din nou la citare în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 05.12.2008 la ora 09:00

    Complet: PA5
  • Încheiere

    Se va proceda din nou la citarea martorilor lipsă, inculpatul urmând să asigure prezenţa martorilor propuşi.

  • Sedinta din data de 03.11.2008 la ora 09:00

    Complet: PN5
  • Încheiere

    Instanţa admite proba testimonială solicitată de inculpat prin apărător, urmând ca martorii să fie citaţi, după audierea martorilor propuşi de parchet.

Flux dosar


Actualizare GRPD