N****** V*******
ReclamantP** M**** E**
ReclamantM********* J******** B********
PârâtM********* E******** Ş* F********* B********
PârâtC******** N******* P***** C********* D************ B********
PârâtAvând în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 104/20.01.2009 pronunţată de Curtea Constituţională, general obligatorii, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului I şi II din OUG nr. 75/2008 vizând competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în primă instanţă de curţile de apel, văzând prevederile articolului 2 litera c din Codul de procedură civilă coroborat cu dispoziţiile articolului 284 punctul 2 din Codul muncii, care stabilesc în favoarea tribunalelor competenţa de soluţionare în primă instanţă a conflictelor de muncă,dosarul a fost scos de pe rol în 17.02.2009 şi trimis spre soluţionare la Tribunalul Satu Mare.
Scos de pe rol, trimis dosarul la Tribunalul Satu Mare
În vederea comunicării întâmpinărilor de la dosar, pt. ca Tribunalul Satu Mare să comunice instanţei dacă se acordă reclamanţilor sporul de confidenţialitate, în ce cuantum şi începând cu ce dată, pt. ca reclamanţii să depună la dosar copia contractelor individuale de muncă şi a fişei postului (sau a ordinului de serviciu, după caz), se amână judecarea cauzei pt. data de 16 martie 2009.