B** L******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul B** L****** . În temeiul art. 450 C.pr.pen. rap. la art. 59-60 C.pen., liberează condiţionat pe petent de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 814/2004 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală pentru pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 698/2004 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs in termen de 3 zile de la comunicare.
Faţă de susţinerile petentului condamnat , conform cărora, cererea sa de liberare condiţionată a fost analizată în Comisia de liberări pe data de 06.11.2008, şi în vederea înaintării la dosarul cauzei a procesului verbal şi caracterizării întocmită în acea dată, va amâna cauza