S* B**** R***** D* M****** S*
ReclamantM********* E********* C********* Ş* M******* D* A******
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 14.03.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 07.03.2011.
Faţă de acordul părţilor, admite cererea de amânare a cauzei pentru a da posibilitate reclamantei să-şi precizeze acţiunea.
Pentru a se depune din partea părţilor precizări cu privire la aspectele puse în discuţie de către instanţă şi pentru a se obţine relaţii de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei,
Faţă de susţinerile apărătorului reclamantei, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată pentru când va dispune emiterea unei adresă către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI în vederea depunerii la dosar a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Economiei nr.445/10.03.2009. Pentru a se depune aceste înscrisuri şi pentru a i se comunica pârâtului un exemplar al înscrisurilor depuse de reclamantă la termenul de judecată de astăzi, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.