Dosar 10015/314/2009 din 19.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10015/314/2009
Data dosar:
19.11.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 2 OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a şi c C.p. şi art. 76 alin. 1 lit. e C.p condamnă pe inculpatul G**** G******** I** la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitare dreptului de a conduce. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a şi c C.p. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 33 lit. b C.p. şi 34 lit b C.p. constată că cele două fapte sunt concurente şi contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. În baza art. 81 alin. 2 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Face aplicarea art.71 alin. 5 C.p. În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei avansată din fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 lei reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu Tovarniţchii Nicolai urmează a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2010.

  • Sedinta din data de 03.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Sancţionează martora Dobîndă Costelina cu amendă judiciară în cuantum de 250 RON. Cu drept de scutire sau reducere a amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 3 martie 2010, pentru când se va cita martora Dobândă Costelina, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 februarie 2010.

  • Sedinta din data de 16.12.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru ataşarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 3 februarie 2010, pentru când se vor cita martorii din lucrări Galan Domnica, Tabarcea Petru, Bîta Gheorghiţă şi Dobândă Costelina la domiciliile indicate în rechizitoriu. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 decembrie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD