A**** M******
RecurentA******* G******* P*******
IntimatA******* I***
IntimatA******* E**** A*****
Intimatrespinge acţiunea ca neîntemeiată.
amână pronunţarea pentru data de 18.01.2012
Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare cu toţi pârâţi, instanţa va acorda un termen în acest sens.
Instanţa va studia considerentele sentinţei civile nr. 4283/1999 a Judecătoriei Oradea, urmând a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Pt. a se depune de către reclamantă considerentele deciziei civile nr. 2351/2000 a Tribunalului Bihor, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.
pt. timbrarea acţiunii şi pt. studierea întâmpinării
Pentru ca reprez. pârâtei Alexoaie Elena, să depună la dosar întâmpinare, potrivit celor susţinute la acest termen
Având în vedere cererea de amânare formulată de pârâta Alexoaie Elena, pentru a-şi angaja apărător, precum şi dispoziţiile art.156 C.proc.civ. şi art.24 din Constituţie, apreciind această cerere admisibilă şi în vederea garantării dreptului la apărare, instanţa amână cauza.
DISPUNE SUSPENDAREA ÎN BAZA ART. 155 IND. 1 C.PR.CIV., PÂNĂ LA ÎNDEPLINIREA DE CĂTRE RECLAAMNTĂ A OBLIGAŢIEI FIXATE ÎN SARCINA SA, RESPECTIV ACEEA DE A INDICA MOŞTENITORII PÂRÂTULUI DECEDAT.
În vederea stabilirii cadrului procesual, având în vedere că pârâtul Alexoaie Gheorghe este decedat, pentru a se emite adresă la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea pentru identificarea moştenitorilor acestuia,
Pentru a se cita moştenitoarea def. pârât,
HAG din 31.08.2009
Având în vedere că pârâtul este decedat, pentru ca reclamanta să facă demersuri în vederea identificării moştenitorilor acestuia, în vederea introducerii în cauză,