B******* . S******
Recurent reclamantB**** F********
Recurent reclamantG**** N******
Recurent pârâtRespinge ca nefondate recursurile reclamantelor Bădulici Sultana şi B**** F********. Admite recursul declarat de pârât. Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea. Obligă pe reclamante să plătească pârâtului suma de 1680 lei, cheltuieli de judecată în fond şi recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 Martie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Amână pronunţarea la data de 16 Martie 2010.
Ia act de faptul că recurenta-reclamantă Bădulici Sultana prin avocat, precizează contravaloarea lipsei de folosinţă estimativă a fondului aservit ca urmare a instituirii dreptului de servitute , ca fiind în sumă de 300 lei. Califică drept recurs calea de atac. Admite proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi prezente prin avocaţi. Proroga discutarea admisibilităţii cererii de suspendare a cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, solicitată de avocatul recurentei-reclamantă Bădulici Sultana, după administrarea probei cu înscrisuri. Pune în vedere recurentei-reclamantă Bădulici Sultana prin avocat, să depună la dosar înscrisurile la care face referire, cu 5 zile înaintea următorului termen de judecată ce se va acorda. Se citează recurenta-reclamantă B**** F********. Amână judecarea cauzei la data de 09 Martie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 16 Februarie 2010, pentru când pune în vedere recurentelor-reclamante să precizeze contravaloarea lipsei de folosinţă estimativă a fondului aservit ca urmare a instituirii dreptului de servitute, având în vedere caracterul patrimonial al acţiunii confesorii promovate. Admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de avocat Diana Dumitriu, apărător ales al recurentei-reclamantă Bădulici Sultana. Prorogă discutarea calificării căii de atac pentru următorul termen de judecată ce se va acorda. Se citează recurenta-reclamantă B**** F********. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare formulată de reclamantele B******* . S****** şi B**** F********. Se citează recurentele-reclamante cu menţiunea de a timbra recursul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Pune în vedere recurentului-pârât prin avocat să timbreze recursul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Respinge cererea formulată de recurentele-reclamante, de comunicare a motivelor de recurs formulate de pârâtul G**** N******. Prorogă discutarea calificării căii de atac pentru următorul termen de judecată ce se va acorda. Amână judecarea cauzei la data de 26 Ianuarie 2010, pentru lipsă de procedură. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.