A**** M*****
InculpatHOT. În baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 condamnă inculpatul A**** M*****, la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/ litru alcool pur în sânge. În baza art. 71 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-A şi b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi in baza art. 82 stabileşte un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 71 al.5 suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 191 al.1 Cod procedura penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2009.
T. 06.10.2009-Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Arad, din data de 02.09.2009, prin care, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, s-a stabilit aderarea magistraţilor acestei instanţe la formele de protest iniţiate de celelalte instanţe din ţară, începând cu data de 03.09.2009, pe o perioadă nedeterminată, Ca urmare a adoptării deciziei ca, până la finalizarea acestor forme de protest, să fie soluţionat, de către Secţia penală a Judecătoriei Arad, doar cauzele cu arestaţi preventiv, liberările condiţionate, măsurile preventive: arestare, autorizare, percheziţie, interceptări, emiterea mandatelor europene de arestare, De asemenea, având în vedere şi Hotărârea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi a unităţilor din subordine, din data de 03.09.2009, prin care s-a hotărât solidarizarea procurorilor la formele de protest ale judecătorilor din cadrul instanţelor din judeţul Arad şi a celorlalţi magistraţi din ţară;