G******** F******
Condamnat Persoană transferabilăP**** D*****
Condamnat Persoană transferabilăAmânare de pronunţare la data de 29.01.2010 hOT. 29/29.01.2010/Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art. 116 alin. 1 raportat la art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, recunoaşte Sentinţa penală din data de 15.X.2008 a Tribunalului Linz, Republica Austria din dosarul nr. 8 Bs 446/08 g. În temeiul art. 129 din Legea 302/2004, dispune transferarea condamnatului G******** F****** într-un penitenciar din România, în vederea continuări executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004. Deduce durata arestării preventive şi perioada executată începând cu data de 31.VII.2008 la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 129 din Legea 302/2004, dispune transferarea condamnatului P**** D***** într-un penitenciar din România, în vederea continuări executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004. Deduce durata arestării preventive şi perioada executată începând cu data de 31.VII.2008 la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 640 lei onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, iar de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.
pentru îndeplinirea procedurii de incunoştinţare la locul de deţinere
pentru îndeplinirea procedurii de incunoştinţare la locul de deţinere şi pentru obţinerea fişei de cazier a condamnatului