C************* L****
Contestator RecurentK*** I*** Ş*****
IntimatRespinge contestaţia la executare ca nefondată. Dispune obligarea contestatoarei să achite intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 iulie 2010.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi 29 iunie 2010.
Acordă termenul solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 mai 2010.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de intimat, prin apărător, în vederea restituirii dosarului înaintat la Tribunalul Suceava, în vederea soluţionării recursului declarat de contestatoare împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 februarie 2010, sens în care, Amână cauza la data de 25 mai 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere intimatului să depună la dosar hotărârea pronunţată în dosarul nr. 10295/314/2009 al Judecătoriei Suceava. Dată în şedinţă publică, azi, 20 aprilie 2010.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de intimat, prin apărător, în vederea restituirii dosarului înaintat la Tribunalul Suceava, în vederea soluţionării recursului declarat de contestatoare împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 februarie 2010, sens în care, Amână cauza la data de 20 aprilie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică, azi, 9 martie 2010.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Se va reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în sensul filei 59 dosar. Amână cauza la data de 9 martie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică, azi, 9 februarie 2010.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei în vederea pregătirii apărării, formulată de intimat, prin apărător, sens în care, Amână cauza la data de 9 februarie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Admite cererea de solicitare de relaţii, formulată de contestatoare, motiv pentru care, Se vor efectua adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru a ne comunica care este stadiul de soluţionare al dosarului nr. 323/P/2009, dacă s-a început urmărirea penală împotriva vreunei persoane în legătură cu contractul de împrumut şi garanţie imobiliară autentificat sub nr. 2057/6 mai 2009 de B.N.P. Ilie Valeriana din Suceava şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în acelaşi sens, cu privire la dosarul nr. 3329/P/2009. Fixează cauţiunea în cuantum de 17890,15 lei pentru soluţionarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite şi-i pune în vedere contestatoarei să facă dovada achitării acestei cauţiuni până la termenul următor de judecată. Dată în şedinţă publică, azi, 12.01.2010.