A******** D* P********** N*** B** I** ,*** N***
ReclamantM********* R** V***** P*** P*****
PârâtG******* A******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea, astfel cum a fost modificată prin cererea depusă la fila 7 şi precizată prin cererile de la filele 18 şi 179. Respinge acţiunea faţă de pârâta Primăria Municipiului Rm.Vâlcea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Obligă pârâţii, in solidum, să plătească reclamantei suma de 9.914,41 de lei (din care 9.066,41 de lei cheltuieli de întreţinere pentru perioada parţial ianuarie 2005 – iunie 2008, parţial august 2009 – aprilie 2011, inclusiv, şi 848 de lei penalităţi de întârziere calculate pentru perioada decembrie 2009 – aprilie 2011) şi 301,70 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 11.10.2011
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 10.10.2011
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 05.10.2011
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 03.10.2011 .
Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de consilier juridic Rusănescu Alina Daniela, pentru pârâtul municipiul Rm. Vâlcea prin primar şi de către pârâtul G******* A******, pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de reclamantă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26 septembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Pune în vedere pârâtului G******* A****** să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de reclamantă şi să depună concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
Ia act că pretenţiile reclamantei sunt de 13.517 de lei, pentru perioada iulie 2008 – aprilie 2011. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 septembrie 2011, timpul 2, după orele 11.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Pune în vedere reclamantei, prin av. Lupu Cristian – Alin, să depună tabelele de plată pentru perioada iulie 2008 – aprilie 2011, până la termenul următor de judecată. Pune în vedere av. Lupu Cristian – Alin, pentru reclamantă, şi administratorului asociaţiei, Niţu Lucia, să depună chitanţierele pentru perioada 2000 – 2005 dacă apar cu plăţi efectuate de pârât. Pune în vedere pârâtului G******* A****** să depună întâmpinare faţă de pretenţiile majorate. Pune în vedere pârâtului G******* A****** ca în situaţia în care a mai efectuat alte plăţi să facă dovada în acest sens şi să depună diligenţele necesare să afle dacă există registrele de partizi la fostul administrator. Se citează pârâtul municipiul Rm. Vâlcea prin primar cu copie de cererea de majorare a pretenţiilor formulată de reclamantă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 septembrie 2011.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05 septembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Emite adresă către reclamantă să depună la dosar tabelele de plată pentru perioada februarie 2008 – iunie 2008, inclusiv, în copii certificate pentru conformitate cu originalul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
Amână judecarea cauzei pentru ca instanţa să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de reclamantă şi acordă termen de judecată la data de 27 iunie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 iunie 2011.
Amână judecarea cauzei pentru a emite adrese către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, şi către reclamantă şi acordă termen de judecată la data de 06 iunie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, să răspundă dacă plăţile efectuate de pârâtul G******* A****** cu chitanţa nr. 108/15.07.2008 (fila 49) şi cu chitanţa nr. 106/02.07.2008 (fila 50) au fost imputate (scăzute) din debitul solicitat de reclamantă pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008; să justifice de ce afirmă că chitanţa de plată nr. 590/22.04.2010 (fila 67) nu influenţează debitul; de ce nu a avut în vedere şi penalităţile percepute de S.C. Acvarim S.A. trecute în tabelul din septembrie 2008 (fila 40). Din oficiu, emite adresă către reclamantă, să răspundă pentru ce perioadă solicită obligarea pârâtului G******* A****** la plata soldului de 5384 de lei; să răspundă dacă penalităţile în cuantum de 28,09 de lei trecute în tabelul din septembrie 2008 (fila 40) sunt incluse în penalităţile percepute de S.C. Acvarim S.A.; să depună la dosar copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe registrul de partizi pentru perioada 02.07.2008 – noiembrie 2009 şi să răspundă cum au imputat (scăzut) plăţile efectuate de pârâtul G******* A****** prin chitanţa nr. 108/15.07.2008 (fila 49), prin chitanţa nr. 106/02.07.2008 (fila 50) şi prin chitanţa nr. 590/22.04.2010 (fila 67). Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 mai 2011.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de expertul Diaconu Constantin pentru a răspunde la obiecţiuni (fila 115). Amână judecarea cauzei faţă de lipsa răspunsului la obiecţiuni şi acordă termen de judecată la data de 09 mai 2011, timpul II, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii de şedinţă din 07.03.2011 (fila 112), respectiv aliniatul prin care se cere reclamantei, prin av. Lupu Cristian – Alin să răspundă dacă cere obligarea pârâtului G******* A****** la plata soldului de 5384,20 de lei, anterior lunii iulie 2008, şi nu anterior lunii iunie 2008, cum greşit s-a menţionat. Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, conform celei de la fila 113, sau se va contacta telefonic. Menţine în sarcina reclamantei, prin av. Lupu Cristian – Alin, obligaţia dispusă la termenul anterior de judecată, respectiv să răspundă dacă reclamanta cere obligarea pârâtului la plata soldului de 5384 de lei, anterior lunii iulie 2008, în caz afirmativ să răspundă pentru ce perioadă a fost calculat soldul de 5384,20 de lei, să lămurească acest aspect în scris şi să depună cerere de lămurire în 2 exemplare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 aprilie 2011.
Din oficiu, încuviinţează următoarele obiecţiuni propuse de instanţă la raportul de expertiză în specialitatea contabilitate efectuat de expertul Diaconu Constantin, respectiv: 1) expertul să răspundă dacă a avut în vedere la stabilirea debitului plăţile efectuate de pârâtul G******* A****** prin chitanţele nr. 108/15.07.2008 (fila 49), nr. 106/02.07.2008 (fila 50) şi nr. 590/22.04.2010 (fila 67); 2) expertul să efectueze o variantă de calcul a penalităţilor începând luna aprilie 2009, având în vedere hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 26.03.2009 (filele 19 – 20), în care se consemnează că penalităţile se calculează cu un procent de 0,2% începând cu 90 de zile de neplată; 3) expertul să aibă în vedere că în luna septembrie 2008 (fila 40) apar calculate penalităţi percepute de SC. Acvarim S.A; 4) expertul să calculeze debitul pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2009. Respinge obiecţiunea formulată de reclamantă, prin av. Lupu Cristian – Alin, prin care solicită să răspundă contabila asociaţiei ce reprezintă debitul de 5284 de lei. Stabileşte pentru expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, onorariu definitiv în cuantum de 600 de lei, onorariu achitat, de reclamantă prin chitanţa nr. 2869890/1/10.01.2011, emisă de Cec Bank, în sumă de 300 de lei (fila 77), iar de către pârâtul G******* A****** prin chitanţa nr. 2869740/1/10.01.2011, emisă de Cec Bank, în sumă de 300 de lei (fila 79). Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04 aprilie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, pentru a răspunde obiecţiunilor propuse din oficiu de instanţă, cu menţiunea că instanţa a stabilit onorariu definitiv de expert în cuantum de 600 de lei. Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se aduce la cunoştinţă onorariul definitiv de expert stabilit d einstanţă, adresă la care se va ataşa copie de pe încheierea de şedinţă. Pune în vedere reclamantei, prin av. Lupu Cristian – Alin, să răspundă dacă reclamanta cere obligarea pârâtului la plata soldului de 5384 de lei, anterior lunii iunie 2008, în caz afirmativ să răspundă pentru ce perioadă a fost calculat soldul de 5384,20 de lei, să lămurească acest aspect în scris şi să depună cerere de lămurire în 2 exemplare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2011.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de av. Lupu Cristian – Alin, pentru reclamantă şi pârâtul G******* A******, în vederea luării la cunoştinţă a raportului de expertiză în specialitatea contabilitate şi pentru a formula eventuale obiecţiuni la acest raport. Prorogă discuţia asupra raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, efectuat de expert Diaconu Constantin, precum şi discuţia cu privire la stabilirea onorariului definitiv de expert la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată, cu acordul părţilor, la data de 07 martie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2011.
Admite cererile formulate de av. Lupu Alin, pentru reclamantă şi de expertul Diaconu Constantin pentru depunerea raportului de expertiză în specialitatea contabilitate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07 februarie 2011, pentru când reclamanta şi pârâtul Gârbaciu Antonie au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, conform celei de la fila 71 cu menţiunea că reclamanta şi pârâtul au achitat onorariu provizoriu în cuantum de 600 de lei. Acordă termen în cunoştinţă pârâtului municipiul Rm. Vâlcea prin Primar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2011.
Respinge proba testimonială solicitată de pârâtul Gârbaciu Antonie. Încuviinţează proba cu expertiza în specialitate contabilitate solicitată de pârâtul Gârbaciu Antonie la termenul de judecată din data de 16.11.2009. Stabileşte în vederea efectuării expertizei în specialitatea contabilitate următoarele obiective: 1) expertul să verifice modul de calcul al penalităţilor, calculate de reclamantă în sarcina pârâtului pentru debitele datorate în perioada iulie 2008 – noiembrie 2009; 2) expertul să indice care este cuantumul penalităţilor, hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de proprietari, sau decizia Comitetului Executiv a Asociaţiei de proprietari în baza cărora s-au aplicat penalităţile, să depună la dosar copii ale acestora, să aibă în vedere înscrisurile depuse de reclamantă la filele 19 - 23 şi tabelul de la fila 63 unde s-a indicat cuantumul penalităţilor calculate în sarcina pârâtului; 3) expertul să verifice situaţia debitului în cuantum de 8714 de lei solicitat de reclamantă pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2009 şi să răspundă dacă acest debit a fost calculat corect. Desemnează prin tragere la sorţi pe expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, aflat la poziţia 5 din listă. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 de lei pentru expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, din care 300 de lei în sarcina reclamantei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 1551 Cod proc. civ., şi 300 de lei în sarcina pârâtului Gârbaciu Antonie, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10 ianuarie 2011, pentru când: Emite adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Diaconu Constantin, să se prezinte în instanţă pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile din dosar şi de obiectivele stabilite, să depună raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termen, în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă, dovada convocării părţilor la faţa locului cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, conform art. 208 C.pr.civ., borderoul cu cheltuielile aferente efectuării expertizei, să încheie proces – verbal în care să consemneze eventualele obiecţiuni ale părţilor faţă de cele constatate, să anunţe instanţa dacă se află în stare de incompatibilitate cu funcţia de expert tehnic judiciar şi termenul pe care îl solicită în vederea efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea că s-a stabilit onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei, din care 300 de lei în sarcina reclamantei şi 300 de lei în sarcina pârâtului Gârbaciu Antonie, adresă la care se va ataşa copie de pe conceptă. Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în vederea efectuării unei expertize contabile d-l expert Diaconu Constantin şi că s-a stabilit onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei, din care 300 de lei în sarcina reclamantei şi 300 de lei în sarcina pârâtului Gârbaciu Antonie Emite adresă către reclamantă să achite diferenţa de onorariu provizoriu de expert în cuantum de 300 de lei sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 1551 Cod proc. civ. Pune în vedere pârâtului să achite onorariu provizoriu de expert în cuantum de 300 de lei sub sancţiunea decăderii din probă. Se reia procedura de citare cu pârâtul municipiul Rm. Vâlcea prin Primar la sediul acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei pentru achitarea debitului şi acordă termen de judecată la data de 22 noiembrie 2010, timpul 2, ora 11.00, pentru când: Se reia procedura de citare cu municipiul Rm. Vâlcea prin Primar la sediul acestuia. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei şi pârâtului Gârbaciu Antonie. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2010.
suspendat în temeiul dispopziţiilor art.242 pct.2 c.pr.civ, pentru lipsa părţilor
amânat pentru a se soluţiona litigiul pe cale amiabilă, respectiv pentru ca pârâtul să achite debitul
Prorogă discuţia asupra probatoriului la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08 februarie 2010, pentru când Pune în vedere apărătorului reclamantei, av. Lupu Cristian – Alin să indice cuantumul penalităţilor, perioada pentru care au fost calculate şi modul de calcul. Se reia procedura de citare cu Municipiul Rm. Vâlcea prin primar la sediul acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2010.
Prorogă prima zi de înfăţişare la termenul de judecată următor, având în vedere că nu a fost lămurit obiectul cererii de chemare în judecată. Ia act că reclamanta prin apărător, av. Lupu Cristian – Alin solicită chemarea în judecată a municipiului Rm. Vâlcea, prin primar, în calitate de pârât şi a lui Gârbaciu Antonie în calitate de pârât, obiectul fiind obligarea în solidar a pârâţilor să plătească 8714 cheltuieli de întreţinere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11 ianuarie 2010, pentru când: Pune în vedere apărătorului reclamantei, av. Lupu Cristian – Alin să indice perioada pentru care solicită pretenţiile, componenţa debitului, dacă sunt calculate penalităţi de întârziere să depună copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de proprietari, sau de pe Decizia Comitetului Executiv a Asociaţiei de proprietari, modul de calcul cu indicarea datei scadente, numărul zilelor de întârziere , cota de penalităţi, dacă solicită fond de rulment sau fond de reparaţii să depună copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de proprietari, sau de pe Decizia Comitetului Executiv a Asociaţiei de proprietari prin care s-a stabilit fondul de rulment sau fondul de reparaţii, copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe tabelele de plată şi cerere de chemare în judecată modificată în 3 exemplare pentru a fi comunicată şi părţilor adverse. Se citează pârâtul municipiul Rm. Vâlcea, prin primar, la sediul acestuia. Acordă termen în cunoştinţă pârâtului Gârbaciu Antonie. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2009.