D****** I****
InculpatM********* S***** S******
Parte vătămatăÎn baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.e, al.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., condamnă pe inculpatul D****** I**** la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la data de 29.08.2008, în dauna părţii vătămate Martinescu Stancu-Sorinel. Constată că această infracţiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr.830/11.11.2008 a Judecătoriei Buzău definitivă prin decizia penală nr.250/06.04.2009 a Curţii de Apel Ploieşti. În baza art.36 C.pen. contopeşte pedeapsa menţionată mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.61 C.pen. menţine liberarea condiţionată pentru restul de 626 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.157/04.09.2003 a Tribunalului Buzău. În baza art.88 C.pen. compută din pedeapsa de executat perioada executată, începând cu data de 14.04.2009, la zi. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) şi b C.pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Retrage mandatul de executare a pedepsei nr.1007/2008/14.04.2009 emis în baza sentinţei penale nr.830/11.11.2008 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare corespunzător prezentei sentinţe. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 550 ei cu titlu de cheltuieli judiciare în care este inclusă şi suma de 400 ei onorariu apărători din oficiu avansată Baroului de avocaţi Buzău din fondul special al Ministerului Justiţiei.