E***** I* C*****
PetentI***** G*****
IntimatRespinge plângerea ca fiind nefondată. Menţine procesele verbale ca fiind legale şi temeinice. Cu recurs.
Acordă termen de judecată la data de 20.01.2010 pentru lipsa martorului.
acordă termen la 6.01.2010 pentru ca agentul constatator B.C-tin de la Postul de Poliţie Bălăşeşti să dea lămuririle necesare cu privire la cele două procese verbale de contravenţie întocmite pe numele petentului, având în vedere că acestea sunt ilizibile.
Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2009 pentru lipsă de procedură cu părţile nefiind restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.
acordă termen la 10.11.2009 pentru ca Postul de Poliţie să asigure prezenţa în instanţă a agentului constatator pentru a da lămuriri asupra procesului verbal de contravenţie, deoarece acesta este ilizibil.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor din data de 08.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie cu privire la adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi suspendarea provizorie a executării silite, amână judecarea cauzei la data de 29.10.2009.