A***** M****
InculpatAmana pronuntarea la data de 27.01.2010, apoi la data de 04.02.2010. În temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul A***** M****, la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere. În temeiul art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul A***** M**** la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.P. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 al. 4 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 550 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2010 .