B******** D****
ReclamantZ****** M****
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010, la Tribunalul Argeş - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
in temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civi. suspendă judecata cauzei până la data la care reclamantul se va conform dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 15.07.2009. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 07.10.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2009 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se revine cu adresă către reclamant cu menţiunea de a preciza obiectul acţiunii precum şi motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază cererea, potrivit disp.art.112 C.pr.civilă, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind.1 Cpc. Se citează reclamantul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iulie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se citează reclamantul cu menţiunea de a preciza obiectul acţiunii precum şi motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază cererea, potrivit disp.art.112 C.pr.civilă. Se emite adresă către reclamant pentru a reformula cererea de acordare a ajutorului public judiciar în sensul ca aceasta să cuprindă obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materiale a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligatiile de întretinere sau de plată pe ultimele 3 luni. De asemenea, cererea va fi însoţită şi de o declaratie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. I se va pune în vedere contestatorului că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părti vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public în cazul prevăzut la art 17 alin 2 din OUG 51/2008 Amână cauza la data de 15.07. 2009. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.06.2009 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.