H***** A** M****
Recurent ReclamantB**** D** G******
Intimat PârâtAdmite cererea
Admite în parte acţiunea principală. Obligă pârâtul să ridice bunurile sale aflate la imobilul reclamantei. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata duanelor interese. Admite în parte acţiunea reconvenţională. Obligă pârâta reconvenţională să plătească reclamantului reconvenţional suma de 23.364,65 lei reprezentând contravaloare investiţii. Obligă reclamanta-pârâtă reconvenţională să plătească pârâtului-reclamant reconvenţional, după compensare, suma de 935 lei cheltuieli de judecată
Amânare de pronunţare pentru data de 20.04.2011
T: 13.04.2011 - pentru studierea răspunsului la obiecţiuni
T: 23.03.2011 - în vederea citării expertului cu câte 1 exemplar dinobiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi cu menţiunea de a răspunde acestora
T: 14.02.2011 - pentru studierea raportului de expertiză şi formularea eventualelor obiecţiuni; pentru a se face dovada achitării onorariului experţilor
T: 17.01.2011 - pentru a se face dovada achitării onorariului provizoriu al expertului; în vederea efectuării expertizei dispusă în cauză
T: 22.11.2010 - în vederea citării expertului desemnat la acest termen cu câte 1 exemplar din obiectivele formulate şi cu menţiunea de a efectua expertiza; pentru ca pârâtul-reclamant reconvenţional să facă dovada achităriii onorariului provizoriu al expertului în cuantum de 400 lei, până la următorul termen de judecată
T: 11.10.2010 - pentru a se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea comunicării unei liste cu experţi constructori; pentru a se formula în scris obiectivele privind efectuarea expertizei
T: 27.09.2010 - pentru prezentarea martorilor lipsă la acest termen, în vederea audierii
T: 28.06.2010 - în vederea administrării probei testimoniale încuviinţată la acest termen
T: 31.05.2010 - în vederea încercării încheierii unei tranzacţii între părţi
T: 26.04.2010 - în vederea studierii răspunsului la întâmpinare şi a întâmpinării la cererea reconvenţională: penrtu a se depune adeverinţă de la finanţe,în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantul reconvenţional
T: 25.03.2010 - pentru studiere întâmpinare şi cerere reconvenţională
T: 25.02.2010 - ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de pârât
T: 28.01.2010 pentru citarea pârâtului la adresa indicată
T: 10.12.2009 pentru a se face dovada domiciliului pârâtului cu adresă emisă de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei
T: 12.11.2009 conform Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Arad nr. 6/02.09.2009