S** M****** M***** R******* S*** T******** - L********* A* D********* S* E********* S**
Intimat DEBITORS* N** L****** I** S* (***** S* E***** L****** I** S** B********
Intimat CREDITORS* E********* S** O******
Recurent DEBITORAprobă cheltuielile procedurale aferente întregii proceduri a insolvenţei. Dispune scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – Judecător sindic şi trimiterea dosarului la Arhiva de conservare.
Constată că exercitarea atribuţiilor de competenţa Comitetului Creditorilor, astfel cum sunt prevăzute la art.17 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, va fi realizat de către Adunarea creditorilor debitoarei S.C. EMIGRANTUL S.R.L. Oraviţa.respectiv de D.G.F.P. Caraş-Severin şi S.C. NBG LEASING IFN SA (fosta SC EURIAL LEASING IFN SA)
Admite cererea creditoarei şi dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoare şi numeşte în calitate de adm.judiciar pe M.M.R.
În temeiul art.33 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune comunicarea cererii introductive, în copie, pârâtei debitoare S.C. EMIGRANTUL S.R.L. care va putea contesta sau recunoaşte existenţa stării de insolvenţă. Stabileşte termen de judecată a cauzei la data de 21 mai 2009 pentru când se vor cita părţile. Irevocabilă.