Dosar 1045/313/2007 din 24.11.2009

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1045/313/2007
Data dosar:
24.11.2009
Instanta:
Curtea de Apel Craiova
Departament:
Secţia Penală şi pentru Cauze cu minori
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 11:30

    Complet: C4-penal
  • Încheiere

    Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei penale nr.419 din 08.aprilie.2010, a Curţii de Apel Craiova, care se va corecta în sensul că, pe durata termenului stabilit potrivit art.86/2 cod.penal, inculpatul G******** N******, urmează să se prezinte la serviciul de Probaţiune de pe lîngă Tribunalul Gorj. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 29.03.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-penal
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la 08 aprilie 2010. Admite recursurile declarate de inculpaţii Buru Eduard şi G******** N******. Casează decizia, cît şi sentinţa cu privire la aceşti inculpaţi şi, rejudecînd. Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, înlăturînd aplic.art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. Făcînd aplic.art.74 alin.1 lit.a,c C.pen.,rap.la art. 76 alin.1 C.pen.,reduce pedepsele aplicate inculpaţilor astfel: 1/ Cu privire la G******** N****** - de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru art.323 alin.2 C.pen; - de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru art.208,209 lit.a,g,i şi alin.3 lit.f C.pen; - de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru art.276 alin.1 C.pen. 2/ Cu privire la Buru Eduard - de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare, pt.art.323 alin.2 C.pen; - de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pt. Art.208,209 lit.a,g,i şi alin.3 lit.f C.pen; - de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare, pt.art.276 alin.1 C.pen. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen., recontopeşte pedepsele aplicate cum astfel au fost reduse, fiecare dintre inculpaţi având de executat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art.86/1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor de cîte 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art.86/2 C.pen. Pe durata termenului respectiv, cei 2 inculpaţi trebuie să se supună următ.măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Trib.Mehedinţi; - să anunţe orice schimbare de domiciliu şi să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia asupra art.86/4 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă pedepsele accesorii constînd în interzicerea drept.prev.de art.64 alin.1 teza a II-a şi lit.b C.pen., art.71 C.p. Respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor L*** D******, C****** G******* şi M**** I***, cu cîte 450 lei ch.( din care cîte 400 lei reprezintă on.ap.of.). Onorariu ap.oficiu, pt.inc.Buru Eduard, se va plăti din fondurile M.J. Menţine restul dispoziţiilor hotărîrilor atacate. Definitivă.Pron.în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 22.02.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    Pentru observarea motivelor de recurs.

  • Sedinta din data de 25.01.2010 la ora 11:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    Prin cererea depusă la dosar inculpatul Buru Eduard Toni solicită amânarea cauzei întrucât nu se poate prezenta din motive medicale.

  • Sedinta din data de 14.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    Se amână cauza la 25.01.2010, ora 11,00, la cererea apărătorilor pt.a depune la dosar motive de recurs, cât şi la cererea inculpatilor de angajare apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD