L******* L*****
Petent CondamnatIa act de retragerea cererii de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat L******* L*****, deţinut în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 492/2009 a Judecătoriei Târgu Mureş.
- se va efectua adresă către Serviciul Judeţean de Medicina Legala Bistriţa-Năsăud pentru a efectua expertiza medico-legală încuviinţată în cauză, pentru a se constata afecţiunile de care suferă petentul-condamnat şi dacă acestea pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor - se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa pentru a-l prezenta pe petent la SML BN în vederea expertizării şi pentru a ne comunica fişa medicală, respectiv toate actele medicale existente la dosarul petentului - se va efectua adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru a li se comunica să înainteze în contul SML BN contravaloarea expertizei ce urmează a se efectua cu o copie a încheierii prin care instanţa a încuviinţat efectuarea acesteia,
adresă Penitenciar pentru a comunica situaţia juridică a petentului-condamnat, recitare
recitare din Spitalul Penitenciar Dej, adresă pentru a comunica dacă la data formulării cererii se afla încarcerat în acest penitenciar