G**** K******
ReclamantG**** Ş*****
ReclamantS******** C******** J******* D* E******* I************ A P**********
PârâtO***** O****** P*** P*****
PârâtP******* R***** P*** P*****
PârâtAdmite cererea. Încuviinţează înregistrarea tardivă a naşterii şi întocmirea actului de naştere, al reclamantului G.Ş., Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Reşiţa, Caraş-Severin, va efectua cuvenitele înregistrări în registrele de stare civilă. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.01.2010. Preşedinte
Hotarare 43 din 13.01.2010Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Se va efectua adresă la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor Oraviţa şi se va solicita efectuarea de cercetări şi întocmirea unui referat pentru a se efectua verificări cu privire la numitul G.Ş., cu menţiunea că în urma verificărilor efectuate pe raza Municipiului Reşiţa, respectiv la Serviciul Public - Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Reşiţa în evidenţele acestora, nu apare evidenţiat naşterea majorului G.Ş. Se vor cita în calitate de pârâţi, Serviciul Public - Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Reşiţa şi Primăria Reşiţa prin Primar, ambele cu menţiunea” aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2009
Incheiere de sedinta din 02.12.2009Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Efectuarea de adresă la Serviciul Public - Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Reşiţa şi se va solicita efectuarea de cercetări şi întocmirea unui referat pentru a se efectua verificări cu privire la numitul G**** Ş*****, născută la data de 30.08.1991 la Spitalul Judeţean Reşiţa din părinţi tata: G.B. şi mama G.K., Se vor cita în calitate de pârâţi, Serviciul Public - Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Reşiţa şi Primăria Reşiţa, ambele cu menţiunea” aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.11.2009
Incheiere de sedinta din 04.11.2009Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Se va cita în calitate de reclamant G**** K******, care a împlinit vârsta de 18 ani, în vederea însuşirii cererii şi va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,30 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Se va cita în calitate de pârât Serviciul Comunitar Judeţean de Evidenţă Informatizată a Persoanei Reşiţa cu menţiunea” aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.10.2009