D***** G** G****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata Dragan Ghiţa, fiica lui Gheorghe şi Ioana, născut la data de 27.05.1970, în localitatea Com.Valea Dragului, jud. Giurgiu, C.N.P.2700527522518, în prezent aflată în executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.688/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II a Penală şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 172 zile de închisoare rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2009.