B***** I*** A******
InculpatL******** I**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul B***** I*** A****** fiul lui losif şi Maria, născut la data de 14.03.1937 în Coşava, jud. Timiş, cetăţean român, studii 4 clase, stagiul militar satisfăcut, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Curtea, sat Coşava, nr. 150, jud. Timiş, posesor al CI seria TM nr.716633, CNP *********1067, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. si ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. „a”, „b” şi „c” şi art. 76 lit. „d” Cod penal la: -3 luni închisoare. Pe durata executării pedepsei închisorii interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art. 64 lit. “a’’ Cod penal şi dreptul de a ocupa o funcţie privind exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 lit. “b’’ Cod penal în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 Cod penal stabileşte termen de încercare pentru condamnat un interval de 2 ani şi 3 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art. 64 lit. “a’’ Cod penal şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie privind exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 lit. “b’’ Cod penal. Atrage atentia condamnatului asupra consecintelor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 382 de lei reprezentând costul operaţiunilor medico-legale şi suma de 80 de lei reprezentând costul analizelor toxicologice ce se vor vira în contul IML Timişoara RO06TREZ6215009XXX000389 deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara. Ia act că partea vătămată a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2009.
pentru administrarea probatoriului.
pentru administrarea probatoriului.
pentru ca inculpatul să-şi angajeze un apărător ales în cauză.