N***** D** I*** A********
PetentIn baza art. 450 Cod procedură penală admite propunerea comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată, privind pe condamnatul NEAGOS DAN IOAN ALEXANDRU, fiul lui Alexandru şi Silvia, născut la data de 13.07.1975 în Reghin, jud.Mureş, domiciliat în loc.Deda, sat.Filea, nr.86, jud.Mureş, CNP *********1466, deţinut în executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.206/2007 a Judecătoriei Mangalia. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr.252/2009 şi atrage atenţia condamnatului asupra prev.art.61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 octombrie 2009.