G******* F***** N******
ContestatorAdmite plângerea. Anulează Încheierea nr. 795/24.12.2008 şi Hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Botoşani nr. 4226/16.12.2008. Cheltuielile judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J., rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 28 mai 2009.
Având în vedere termenul solicitat de reprezentantul Ministerului Public pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar de contestator şi pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată căruia i s-a distribuit în mod aleatoriu soluţionarea cauzei, instanţa,amână judecarea cauzei la 28 mai 2009, pentru când se va cita petentul din Penitenciarul Botoşani.
Faţă de lipsa de procedură cu contestatorul, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare a acestuia din Penitenciarul Botoşani pentru următorul termen de judecată acordat din data de 12 mai 2009. Se va face adresă contestatorului prin care se va întreba dacă insistă în soluţionarea plângerii ce formează obiectul prezentului dosar, care sunt motivele invocate în susţinerea acestei plângeri.
Faţă de lipsa de procedură cu contestatorul, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare a acestuia din Penitenciarul Botoşani pentru următorul termen de judecată acordat din data de 16 aprilie 2009.
Faţă de lipsa de procedură cu contestatorul, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare a acestuia din Penitenciarul Botoşani pentru următorul termen de judecată acordat din data de 31 martie 2009.