G****** A***** M****
PetentI** P******
IntimatRespinge ca neintemeiata plangerea contraventionala.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu s-au depus de către intimată relaţiile solicitate, instanţa urmează a dispune a se reveni cu adresă către Inspectoratul de Politie al Judetului Prahova pentru a comunica la dosarul cauzei plansele foto, buletinul de verificare metrologica, precum si atestatul de operator radar al agentului de poliţie şi consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Constatând neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu părţile, întrucât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu aceştia, nu s-au întors la dosarul cauzei şi având în vedere prevederile art.107 coroborat cu art. 85 C.p.civ., instanţa urmează să amâne judecarea cauzei. Instanţa urmează să emită adresă către intimat în vederea depunerii fotografiei radar şi a buletinului de verificare metrologică a aparatului radar, care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat. În numele legii,
pentru depunere fotor radar
În conformitate cu Hotărârea nr. 20/2009 a Colegiului de Conducere al Jud. Ploieşti