V***** C***** - R*****
PetentI************ D* P****** A* J******** S******
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul V***** C***** - R***** împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 4484890 din 23.11.2009 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE SUCEAVA, ca nefondată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.06.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2010 pentru când se părţile primesc termen în cunoştinţă. Pune în vedere reprezentantului intimatului să depună o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria CC nr.4484890 din 23.11.2009, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia în dublu exemplar, cu avertisment amendă în caz de necomunicare a relaţiilor. Dată în şedinţa publică azi, 30.04.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, cu intimatul cu menţiunea de a depune o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria CC nr.4484890 din 23.11.2009, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia şi întâmpinare în dublu exemplar. Dată în şedinţa publică azi, 19.03.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, cu intimatul cu menţiunea de a depune o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria CC nr.4484890 din 23.11.2009, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia. Dată în şedinţa publică azi, 22.01.2010.