M***** D******
ReclamantC******** L**** D****** T**** S******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Declină competenta de soluţionare a acţiunii privind anularea contractului de concesiune nr. 649/01.04.2008 formulată de către reclamantul Mareşi Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, în favoarea Tribunalului Mehedinţi-Secţia comercială şi de contencios administrativ. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată in şedinţă publică, astăzi, 02.12.2009.
Se citează pârâtul cu menţiunea de a depune întâmpinare şi documentaţia aferentă contractului de concesiune nr. 649/01.04.2008 şi se amână cauza la 02.12.2009.