A******** C******** "********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIATIA CULTURALA „SLAVJAK”, cu sediul în Timişoara, P-ţa Unirii, nr. 14, jud. Timiş, având ca obiect modificarea actelor constitutive cu privire la componenţa organelor de conducere ale asociaţiei. Încuviinţează modificarea componenţei organelor de conducere ale asociaţiei şi a actelor constitutive ale asociaţiei în acest sens, conform actului adiţional la actele constitutive ale asociaţiei, atestat de către av. Alexandra Răzvan din cadrul Baroului Timiş, la data de 05.05.2009, consiliul de conducere a asociaţiei fiind alcătuit din: preşedinte – CATAROV MARIA, vicepreşedinte – HORVATH TEREZIA, iar controlul financiar intern fiind asigurat de cenzorul PETROV NICOLAE. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.06.2009.