R**** A******* J******** D****** Ş* P*****
Recurent ReclamantS*** N*** C****** S******* S*****
Intimat PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurată în antetul Încheierii nr. 9042/21.09.2011, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, în sensul că se trece în mod corect numărul de dosar ca fiind,nr.10737/288/2009, în loc de 10315/288/2009, cum greşit s-a menţionat. Irevocabilă.
Admite cererea. Dispune investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 10987/24.11.2011, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr. 10737/288/2009. Irevocabilă.
respinge cererea astfel cum a fost precizată sub aspectul tuturor capetelor de cerere. obligă reclamanta la cheltuieli de judecată în sumă de 3000 lei, către pârâtă. cu recurs.
pentru ca reclamanta să depună concluzii scrise
pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de reclamantă
conform art,.96 C.pr.civ.
-
respinge excepţia prematurităţii, iar cu privire la timbraj instanţa apreciază că litigiul are o valoare patrimonială astfel că pune în vedere reclamantei să timbreze la valoarea tranzacţiei. acoră un nou termen de judecată. pune în vedere reclamantei să precizeze acţiunea.
pentru ataşarea dosarelor nr. 3239/288/2009 şi 10315/288/2009
pentru ca pârâta sî ia cunoştinţă de îbscrisuile depuse la dosar de reclamantă
Acordă un nou termen de judecată pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la interogatoriu şi de înscrisurile depuse . Respinge proba testimonială, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 28 aprilie 2010 pentru când se citează pârâta cu duplicat înscrisuri. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2010.
pentru a se înainta pârâtei interogatoriu formulat de reclamantă
pentru administarre probatoriu
pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare