A***** C********* E****
ReclamantP*** G*******
PârâtP*** R*****
PârâtF***** M********** - L* F*** P*** R*****
PârâtP*** N****** - L* F*** P*** R*****
PârâtAdmite acţiunea civilă. Dispune ieşirea din indiviziune.
Amână pronunţarea pe data de 9 aprilie 2010.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul Popa Gheorghe şi totodată faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică dispus în cauză,instanţa acordă termen la 07 aprilie 2010.
Admite în principiu acţiunea civilă.
Faţă de cerere de amânare formulată de apărătorul reclamantei, av. Mocanu Petre prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât la termenul de astăzi nu se poate prezenta nici el şi nici partea pe care o reprezintă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, instanţa
Faţă de lipsa de procedură cu pârâţii P*** G*******, Florea Maria (Popa) şi Popa Natalia, precum şi pentru a se înainta câte un exemplar de pe cererea completatoare, pârâţilo,r pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acesteia, instanţa
Faţă de cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei P*** R*****, pentru a se depune înscrisuri originale din care să rezulte că numitele Florea Maria (Popa) şi Popa Natalia renunţă la succesiune şi pentru a se identifica domiciliul pârâtului P*** G*******, instanţa