O**** I* V*****
Apelant InculpatD***** Ş*****
Apelant Parte civilăS******* M******** S****** M********
Intimat Parte civilăinstanţa prin s.p. nr. 20/21.01.2010 condamnă pe inculpatul O.V. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 şi art. 82 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu consecinţa art. 83 C.p. Obligă inculpatul să plătească părţii civile D***** Ş*****, suma de 2000 lei, daune morale. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Municipal Sighetul Marmaţiei, suma de 73,81 lei, despăgubiri. Respinge cererea părţii civile pentru daune materiale. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu pentru av. Sebestyen Timea, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Hotarare 20/2010 din 21.01.2010termen acordat în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate în cauză.
Incheiere de sedinta din 26.11.2009AMÂNATĂ CAUZA PENTRU CITAREA PĂRŢILOR LIPSĂ ŞI A MARTORILOR LIPSĂ.
Incheiere de sedinta din 15.10.2009AMÂNATĂ CAUZA AVÂND ÎN VEDERE HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A JUDECĂTPRILOR DIN CADRUL JUDECĂTORIEI, ADOPTATĂ LA DATA DE 1 SEPTEMBRIE 2009, PRIVIND PROTESTUL MAGISTRAŢILOR.
Incheiere de sedinta din 10.09.2009termen acordat în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate în cauză părţii civile D***** Ş*****.
Incheiere de sedinta din 16.06.2009AMÂNATĂ CAUZA PENTRU CITAREA MARTORILOR LIPSĂ CU CITAŢIE ŞI MANDAT DE ADUCERE.
Incheiere de sedinta din 14.05.2009AMÂNATĂ CAUZA PENTRU CITAREA PĂRŢILOR LIPSĂ, INCULPATUL DE LA DOMICILIU ŞI PRIN AFIŞARE LA CONSILIUL LOCAL SIGHETU M. CITAŢI MARTORII PROPUŞI PRIN ACTUL DE SESIZARE.
Incheiere de sedinta din 23.04.2009