C******** L**** G*****
ReclamantA****** D* P**** P** A********** -**** A********* Ş* C****** I*****
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a tribunalului. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL GÎRNIC în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ, în favoarea Curţii de Apel Timişoara. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Caraş – Severin şi Curtea de Apel Timişoara. Suspendă, din oficiu, altă procedură, până la soluţionarea conflictului. Înaintează dosarul, instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.01.2010.
Pune în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cu privire la capătul de cerere prin care solicită suspendarea executării procesului verbal; să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 4 lei şi a timbrului judiciar, în valoare de 0,3 lei, precum şi să precizeze dacă înţelege să conteste decizia nr. 572/26.03.2009 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2010, pentru când se va cita reclamantul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2009.