S* G******* A******** S* L* S***** A*** C*** A** R*** C****
ReclamantS* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S*
PârâtH****** N******
Intervenient forţatAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta S.C. Generali Asigurări S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A. şi intervenientul forţat H****** N******. Respinge capătul de cerere principal ca rămas fără obiect. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.442,11 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1% /zi de întârziere, calculate de la 06.11.2008 şi până la data de 17.08.2009 (data plăţii debitului principal). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.648,91 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2010.
În temeiul Hotărârii nr. 3 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, adoptată în unanimitate la data de 31.08.2009, privind protestul manifestat de către judecătorii din cadrul acestei instanţe, la care se adaugă şi cel manifestat de către personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei instanţe, conform procesului verbal din data de 31.08.2009, se stabileşte termen de judecată pentru data de 6.01.2010, în prezenta cauză, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă.