L**** D******
PârâtS***** G**** I************ S***** - B********
ReclamantÎn temeiul art.246 Cod procedură civilă, constată că reclamanta SC "GLASS INTERNATIONAL" SRL Bucureşti a renunţat la judecata acţiunii în daune formulată - pe calea cererii reconvenţionale înd osar 5289/40/2008 al Tribunallui Botoşani -în contradictoriu cu pârâtul L**** D******. Dispune Biroului Local de Expertiză Botoşani să restituie reclamantei SC GLASS INTERNATIONAL SRL suma de 300 lei depusă cu chitanţa nr. 1633250/1 din 23.03.2009 de către reclamantă în contul biroului cu titlu de avans onorariu pentru expert Dodiţă Ştefan. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Amână judecata cauzei la data de 13 octombrie 2009, dată pentru care apărătorul reclamantei ia termenul în cunoştinţă şi pentru care se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009.
Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Botoşani din 01 septembrie 2009, orele 13 00 a fost adoptată forma de protest constând în restrângerea activităţii instanţei de judecată începând cu 02.09.2009, dosarul va fi amânat fără discuţie,
Constatând că este necesară desemnarea în cauză a unui alt expert, în cazul în care apărătorul reclamantei insistă în efectuarea expertizei, În temeiul art.156 alin.1 Cod procedură civilă, amână judecata cauzei la data de 15 septembrie 2009, dată pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 01 septembrie 2009.
Având în vedere lipsa raportului de expertiză, instanţa dispune a se reveni cu adresă către domnul expert Dodiţă Ştefan cu atenţionarea aplicării amenzii judiciare conform art. 108/1 pct. 2 lit. c Cod procedură civilă,
În baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 28.04.2009.
Având în vedere lipsa raportului de expertiză cât şi precizările făcute de apărătorul reclamantei, instanţa dispune a se reveni cu adresă către domnul expert Dodiţă Ştefan cu menţiunea ca la reclamanta a depus dovada achitării sumei de 300 lei, reprezentând avans onorariu expert,
Disjunge judecata cererii formulată de pârâta - reclamantă S.C. GLASS INTERNAŢIONAL SRL bcureşti în contradictoriu cu reclamantul - pârât L**** D****** şi dispune înfiinarea unui dosar nou, pentru care fixează termen de judecată la data de 30 martie 2009