S* I******* T******** S** C******
Apelant ReclamantS* M******** C******* I**** S** C******
Intimat PârâtAdmite sesizarea. Constată perimat apelul. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Admite cererea formulată de avocatul apelantei reclamante prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a depune înscrisuri cu care să facă dovada că nu au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act procedural. Amână judecarea cauzei la 09 mai 2012 pentru când părţile cunosc termenul şi se va pune în discuţie soluţionarea sesizării din oficiu privind perimarea apelului declarat de reclamanta S* I******* T******** S** C****** împotriva sentinţei nr.157 din 11 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Comercială, în dosarul nr.10860/63/2008.
Încheiere. Respinge sesizarea. Menţine măsura suspendării. Cu recurs odată cu fondul.
Suspendat art.183 C.pr.civ..
Pentru a se comunica o copie a cererii formulate de apelanta reclamantă celor două persoane indicate în cerere.
Pentru a se comunica o copie a cererii formulate de apelanta reclamantă.
Pentru ca apărătorul apelantei să depună înscrisuri.
cerere amânare apărător apelant.
adresă Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat pentru a preciza dacă s-a început urmărirea penală urmare a denunţului penal din 3 martie 2009
pentru a se depune certificat cu privire la denunţ
având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Craiova din 31.08.2009, se acordă un nou termen de judecată
pentru ca părţile să depună înscrisuri
se vor comunica intimatei motivele de apel depuse în şedinţă de către apelantă, încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatei