S* A****** S** A***
Intimat RECLAMANTC******** T***
Recurent PARATIa act de tranzacţia încheiată între reclamantă S.C Agrirom S.R.L cu sediul în municipiul Arad, înregistrată la ORC sub nr. J 02/28/1997, pe de o parte şi pârâtul Cioncoiu Titu, pe de altă parte, care, de comun acord au încheiat prezenta tranzacţie în vederea stingerii litigiului ce face obiectul prezentului dosar. REclamanta declară că renunţă la judecată nemaiavând nici o pretenţie faţă de pârâtul Ciocoiu Titu. Pârâtul declară că renunţă în totalitate la sumele pe care reclamanta i le mai datorează, reprezentând garanţii contituite, contravaloarea concediu neefectuat şi contravaloarea salarii neridicate. În urma înceheirii prezentei tranzacţii, pârţile înţeleg să stingă litigiul dintre ele. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.02. 2011.
T. 24.02.2011
termen 07.12.2010 C4MA, pt completarea raportului de expertiza
t 09 11 2010, faţă de cererea de amânare
admite actiunea, cu cheltuieli de judecata
T 23.03.2010 pt indeplinirea procedurii de citare cu paratul
T 09.03.2010 probe
T 09.02.2010 PROBE
T 12.01.2010 PROBE
T 15.12.2009 probe
T 17.11.2009 probe
T 29.09.2009 probe
T 28.07.2009 probe
T 30.06.2009 probe
T 09.06.2009 AC
T 12.05.2009 AC