I******** I****
Petent intimatM********* F********* P****** - A******* -******** G******* A F********* P****** S******
Intimat recurentRespinge excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea amenzii contravenţionale invocată de către petentă, ca neîntemeiată. Admite plângerea formulată de petenta I******** I**** în contradictoriu cu intimata MFP - ANAF – Direcţia SUCEAVA. Anulează procesul-verbal de contravenţie nr. 0002398 întocmit de către intimată la data de 18.11.2009. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.03.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, cu petenta, cu duplicatul întâmpinării, cu menţiunea de a depune o copie de pe hotărârea de dizolvare a societăţii, iar intimata cu duplicatul acţiunii. Se va emite adresă la ORC Suceava pentru a ne comunica dacă s-au îndeplinit şi la ce dată formalităţile prev. de art. 252 al.1 , lit. b din Legea nr.31/1990 pentru societatea SC PERSPECTIV PROD COM SRL SUCEAVA, comunicându-ne totodată data când s-a făcut menţiunea dizolvării acesteia. Dată în şedinţa publică, azi, 5.02.2010.