A******** D* P********** N** 3* S******
ReclamantR*** D******
PârâtAdmite exceptia de perimare a cererii invocată din oficiu, privind pe reclamanta Asociaţia de proprietari 33 Suceava şi pârâta R*** D******. Constată perimată cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantă . Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.11.2012.
În temeiul art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.09.2011.
Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar copiile chitanţelor cu care atestă faptul că a efectuat şi alte plăţi, precum şi decizia prin care a fost scutită de la plata penalităţilor. Adresă către reclamanta A******** D* P********** N** 3* S****** pentru a preciza dacă solicită obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor aferente perioadei ianuarie 2009 – decembrie 2009, iar în caz afirmativ, să depună listele de plată; de asemenea, să precizeze dacă pârâta a efectuat plăţi în contul debitului datorat, cu indicarea cuantumului acestora şi a sumelor stinse prin eventualele plăţi efectuate. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 8 septembrie 2011, ora 08,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 2 iunie 2011.
În temeiul art.155 ind.1 Cod proc.civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.04.2010.
Pune în vedere pârâtei să depună la dosar copii lizibile ale chitanţelor de plată. Adresă către reclamanta A******** D* P********** N** 3* S****** pentru a indica perioada pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata penalităţilor, inclusiv să întocmească un calcul detaliat al acestora. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 22 aprilie 2010, ora 08,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta, cu duplicatul întâmpinării, pârâta având termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 25 februarie 2010.