Dosar 11035/314/2009 din 17.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11035/314/2009
Data dosar:
17.12.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a şi b Cp, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cpp, art. 13 Cp, condamnă pe inculpatul N******* M****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 61 Cp menţine revocarea beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 290 de zile închisoare din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2269/2006 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la 7.11.2006. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1520/2009 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin nerecurare la 30.06.2009 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - două pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2437/2006 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la 27.03.2007 prin Decizia penală nr. 57A/2007 a Tribunalului Botoşani; - 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1256/2007 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 8.11.2007 prin Decizia penală nr. 347/2007 a Tribunalului Vrancea; - două pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1333/2008 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 27.11.2008 prin Decizia penală nr. 221A/2008 a Tribunalului Botoşani; - 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 496/2008 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 21.07.2008; - înlătură temporat sporul de 1 an închisoare aplicat prin Sentinţa penală nr. 1520/2009 a Judecătoriei Botoşani. În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, art. 36 Cp contopeşte pedepsele descontopite cu pedeapsa aplicată în cauză şi cu restul de 290 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2269/2006 a Judecătoriei Botoşani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare aplicat prin Sentinţa penală nr. 1520/2009 a Judecătoriei Botoşani, inculpatul urmând să execute în final 5 (cinci) ani închisoare. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art.36 alin. 3 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 12.03.2007-13.03.2007 şi perioada executată de la 28.03.2007 la 20.10.2010. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2151/30.06.2009 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei va fi înaintată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 300 de lei reprezentând onorarii avocat oficiu din cursul urmăririi penale conform delegaţiilor nr. 2270/20.07.2007 şi ne. 2024/4.08.2009 şi suma de 200 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei nr. 142/18.01.2010 vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2011.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.01.2011.

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2011, pentru când se va cita inculpatul la domiciliu, cu mandat de aducere şi martorul Solovăstru Florin Lucian cu mandat de aducere, Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 13.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a pune în vedere avocatei Biciuşcă Simona să se prezintă în instanţă sau să îşi asigure substituirea. Se vor emite adrese către: - Biroul Executări penale al Judecătoriei Focşani pentru ataşarea sentinţei penale nr. 1256/2007: - Biroul Executări Penale a Tribunalului Suceava pentru a comunica soluţia pronunţată în dosarul nr.167/P/2003; - Biroul Executări Penale a Judecătoriei Suceava pentru a comunica soluţiile pronunţate în dosarele nr. 3026/P/2002, nr.917/P/2000 şi nr.367/P/2000. Pune în vedere martorului prezent Solovăstru Florin Lucian să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată pentru a fi audiat. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 octombrie 2010.

  • Sedinta din data de 08.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Sancţionează martorul Solovăstru Florin Lucian cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei pentru neprezentarea în instanţă în vederea audierii. Cu drept de a formula cerere de scutire sau reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Se vor emite adrese către: - Biroul Executări penale al Judecătoriei Botoşani, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 1850/01.07.2005 şi totodată se va solicita acestei instanţe să precizeze numărul sentinţei penale în baza căreia a fost emis mandatul pe care inculpatul îl execută în prezent, precum şi numărul mandatului de executare; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Fălticeni, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 1256/15.06.2007; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Suceava, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 488/2009. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani şi martorul Solovăstru Florin Lucian, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 09.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se vor emite adrese către: - Biroul Executări penale al Judecătoriei Suceava, pentru ataşarea sentinţelor penale nr. 1588/05.10.1998 şi nr.547/20.05.2004; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Botoşani, pentru ataşarea sentinţelor penale nr. 1850/01.07.2005, 2437/01.11.2006, 1333/30.05.2008, nr.47/08.01.2008, nr.2919/19.11.2008 şi nr.2269/10.10.2006; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Fălticeni, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 1256/15.06.2007; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Iaşi, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 4891/03.11.2005, toate însoţite de referatele specifice. Amână judecarea cauzei la data de 8 septembrie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani şi martorul Solovăstru Florin Lucian, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 iunie 2010.

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se vor emite adrese către: - Biroul Executări penale al Judecătoriei Suceava, pentru ataşarea sentinţelor penale nr. 1588/05.10.1998 şi nr.547/20.05.2004; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Botoşani, pentru ataşarea sentinţelor penale nr. 1850/01.07.2005, nr.2437/01.11.2006, 1333/30.05.2008, nr.47/08.01.2008, nr.2919/19.11.2008 şi nr.2269/10.10.2006; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Fălticeni, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 1256/15.06.2007; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 88/12.03.2008; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Rădăuţi, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 496/27.06.2008; - Biroul Executări penale al Judecătoriei Iaşi, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 4891/03.11.2005, toate însoţite de referatele specifice. Amână judecarea cauzei la data de 9 iunie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani şi martorul Solovăstru Florin Lucian, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 mai 2010.

  • Sedinta din data de 14.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 12 mai 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani şi martorii Solovăstru Florin Lucian, Gherasim Dănuţ, Boca Ionuţ, Marţineac Andrei şi Michitei Ioan, la domiciliu şi cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani şi martorii Solovăstru Florin Lucian, Gherasim Dănuţ, Boca Ionuţ, Marţineac Andrei şi Michitei Ioan, la domiciliile indicate în rechizitoriu. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 martie 2010.

  • Sedinta din data de 03.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani pentru ataşarea sentinţei penale nr.1520/21.05.2009 a Judecătoriei Botoşani, însoţită de referatul specific. Amână judecarea cauzei la data de 3 martie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul în Penitenciarul Botoşani. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 februarie 2010.

  • Sedinta din data de 20.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru înaintarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 3 februarie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 ianuarie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD