D******* L****
ReclamantD******* V*****
PârâtAdmite acţiunea Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare
Amână pronunţarea la data de 19.02.2010
Amână pronunţarea la data de 16.02.2010
Având în vedere cererea în probaţiune formulată de reclamantă, cu privire la administrarea probei testimoniale, instanţa o va încuviinţa în temeiul art. 167 şi următoarele cod procedură civilă, raportat la art. 186 şi următoarele Cod procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei,
Se va repeta procedura de citare a părţilor, va fi citată reclamanta cu menţiunea să precizeze dacă îşi mai susţine acţiunea, dacă înţelege să depună înscrisuri în dovedirea acţiunii.
S-a acordat termen la solicitarea reclamantei pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri.