S* D* V**** S**
PetentRespinge cererea formulată de petenta S.C. DA VINCI S.R.L. ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.12.2009.
Pentru expirarea căii de atac şi legalizarea hotărârii
Având în vedere că hotărârea a cărei învestire cu formulă executorie se solicită nu a fost legalizată, deoarece dovada comunicării prin scrisoare recomandată nu s-a întors la dosar, iar de la data comunicării (21.11.2008) până la termenul de astăzi (28.10.2009) a trecut o perioadă de timp nejustificat de mare, pentru a nu prejudicia interesele creditoarei urmează să fie refăcută procedura de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire conform art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 5/2001. Pentru a se reface procedura de comunicare cu debitoarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi a se legaliza hotărârea a cărei învestire se solicită, amână judecata cauzei pentru data de 25.11.2009.
pentru a se legalita hotărârea
Având în vedere că hotărârea a cărei învestire cu formulă executorie se solicită nu a fost legalizată, deşi comunicarea acesteia s-a efectuat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, amână judecata cauzei pentru data de 21.10.2009, pentru când va fi legalizată hotărârea.
Amana cauza la 30.09.2009, având în vedere disp. art. 1 din Hotărârea nr. 5/01.09.2009 adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa .
pentru legalizarea sentinţei
Se va legaliza hotararea.
lipsă dovezi de comunicare a hotărârii
pentru lipsa dovezilor de comunicare