F****** I**
InculpatB***** G******* C*****
MartorF****** D****** A*******
MartorL******** D*****
MartorB******** I****
MartorÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul Fieraru Ion, la 2 ( doi ) ani închisoare. În baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul Fieraru Ion, la 3 ( trei ) ani, închisoare. Constată faptele comise în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ani închisoare. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 86 ind. 2 Cod penal stabileşte durata termenului de încercare de 6 ani. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal dispune ca inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri: - să se prezinte la S.P. de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 iulie 2009.
Amână pronunţarea la data de 3 iulie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2009 pentru când se citează la adresele indicate inculpatul şi martorii din acte. În sarcina Postului de Poliţie Bălileşti, judeţul Argeş, se emit mandate de aducere pentru inculpat şi martorii din acte, potrivit disp. art. 183 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2009 pentru când se citează la adresele indicate inculpatul şi martorii din acte. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2009.