A******* M******
ReclamantD***** M****
ReclamantB***** V*****
ReclamantB**** D* C*********
ReclamantG**** N*** D*****
ReclamantRespinge ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A******* M******, D***** M****, B***** V*****, B**** D* C*********, Grasu Nicu - Daniel, Aanei Gheorghe - Cristian, Grama Gh. Petrică, Ţăpuc N. Paul, Boatcă Petru, Goian Leon, Bejan Sandu, Grama Mihai, Ţăpuc Neculai, Dandu Florentina, Voaideş Ionel, Baltag Ecaterina, Grama Ştefan - Viorel şi Cojocaru Vasile, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Taşca. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.06.2009. Preşedinte, Judecător, Cu opinia separată a asistenţilor judiciari Bibiana Vraciu şi Brânduşa Chirilă.
Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la intimat să comunice copia contractelor de muncă încheiate reclamanţilor.
Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitate apărătorului reclamanţilor să studieze dosarul şi pentru ca intimata să depună copia contractelor de muncă încheiate reclamanţilor.
Amână judecarea cauzei pentru ca intimatul Primarul com.,Taşca să depună întâmpinare şi copia contractelor de muncă încheiate contestatorilor.