G***** F*****
PetentI************ G****** A* P******* R****** - S***** D* P****** A********* - B***** D* P****** A*
IntimatAdmite în parte plângerea contraventională. Dispune anularea procesuluui verbal de constatare a contraventiei seria CC nr.3686317/8.09.2009 încheiat de organul constatator I.G.P.R.-Sectia Politie Autostrăzi -Biroul A1 în ceea ce priveşte săvârşirea contraventiei prevăzută de disp.art.121 pct.1 din H.G.nr..1391/2006. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 28.01.2010.
Încuviintează cererea formulată de apărătorul petentului. Se emite adresă către agentul constatator pentru a preciza dacă a fost efectuată autotestarea aparatului radar folosit, potrivit căruia petentul a fost sanctionat contraventional. Se va cita intimatul potrivit disp.art.85-100 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2010. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 Noiembrie 2009.
Încuviintează proba cu înscrisuri solicitată de petent. Se emite adresă către Ispectoratul General al Politiei Române-Serviciul Politie Autostrăzi-Biroul A1, pentru a comunica instantei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC nr.3686317/08.09.2009, respectiv, planşele fotografice, atestatul agentului constatator, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar folosit, manualul de folosire a aparatului radar, fişa de evidenţă a contraventiilor, martori asistenţi. Se citează intimatul lipsă potrivit disp.art.85-100 Cod proc.civilă. Amână cauza la data de 26.11.2009. Cu recurs, odată cu fondul. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 15.10.2009.