Dosar 11115/314/2009 din 21.12.2009

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11115/314/2009
Data dosar:
21.12.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C21 Old
  • Soluţionare

    Admite în parte plângerea formulată de petentul C*** S******, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AP nr. 0492561 întocmit la data de 07.12.2009 de către intimat. Reduce cuantumul sancţiunii amenzii aplicate, de la 1.000 lei la 500 lei. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2010.

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C21 Old
  • Amânat

    Încuviinţează pentru ambele părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosar. Admite proba testimonială cu martorul Creţu Petru, pentru petent, şi cu martorul asistent M******* R*****, ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Pune în vedere petentului să asigure prezenţa în instanţă a martorului încuviinţat, în vederea audierii sau să depună numele şi adresa acestuia în 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata şi martorii încuviinţaţi, petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01 februarie 2010. Preşedinte, Grefier,

Flux dosar


Actualizare GRPD