A******** F****** S**********
PetentP******** D* P* L**** J********** P******
IntimatAdmite cererea. Dispune indreptarea erorii materială cuprinsă in dispozitivul încheierii nr.3/CC/26.02.2009, in sensul ca sediul este Corpul D al Universităţii Piteşti, din Piteşti, str. Fundatura Teilor nr 45-46, sala D 308, iar nu Piteşti, str. Tîrgu din Vale, nr.1, judeţ Argeş, cum gresit s-a mentionat.
Admite cererea. Dispune înscrierea petentei Asociaţia Frontul Studenţilor în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Piteşti. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţă publică azi 26.02.2009
Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere petentei, prin reprezentant, să depună la dosar contractul de comodat încheiat cu privire la sediul asociaţiei. Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2009.
Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea de a depune la dosar contractul de comodat încheiat cu privire la sediul declarat al asociaţiei. Pune în vedere acestuia să remedieze neregularitatea constată cu privire la sediul asociaţiei constând în lipsa contractului de comodat încheiat între Universitatea Piteşti şi Asociaţia Frontul Studenţilor pentru spaţiul închis cu tâmplărie termopan din clădirea S, lângă sediul sindicatului (Facultatea de Ştiinţe, et.1). Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2009, termen dat în cunoştinţă prin reprezentant. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2009.