P***** D****** D*****
CondamnatAdmite contestaţia la executare. Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului P.D.D. perioada arestării pe teritoriul Spaniei de la data de 3.04.2009 până la data de 26.05.2009. Cu recurs.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor din data de 08.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie cu privire la adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi suspendarea provizorie a executării silite, amână judecarea cauzei la data de 21.10.2009.
acordă termen la 16.09.2009 pentru obţinerea fişei de cazier judiciar a condamnatului şi pentru ca Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Tg.Bujor să anexeze sentinţa de condamnare, perioada executării pedepsei în Spania cu privire la condamnat.