S***** B****
Recurent ReclamantS***** M****
Recurent ReclamantA****** E****
Intimat Pârâtadmite exceptia lipsei de interes a petentei. respinge cererea ca fiind lipsita de interes
Admite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1005 din data de 31.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Secţia I Civilă în dosarul civil nr. 11141/281/2009. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2011.
Admite cererea.
Respinge actiunea precizata ca neintemeiata. Obliga reclamantul sa plateasca paratei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 22.09.2010.
Faţă de lipsa timpului pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 22.09.2010.
Pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 15.09.2010.
În vederea amdinistrării probei cu martori.
Încuviinţează pentru părţi probe.
Pentru a da posibilitate reclamanţilor să-şi precizeze aţciunea şi să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâtă.
Pentru a da posibilitate reclamantului Serban Băila să-şi preiczeze acţiunea şi să timbreze la valoare şi pârâta să depună titlul de proprietate asupra terenului pe care îl deţine.