I**** A****
Intimat ReclamantI**** A**** - C* D** A***** C** A* S****** M*****
Intimat ReclamantS* V*** P*********** S*
Apelant PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Cu recurs. Op.separată: Admite apelul, modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea.
Repune cauza pe rol pentru reluarea judecăţii în complet de divergenţă. Termen 13 noiembrie 2009.
Având în vedere Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti din data de 3 septembrie 2009, constituită în conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi art.18-20 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti care, în semn de protest la încercările continue ale puterilor legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă. Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă . Pentru aceste motive, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 16 octombrie 2009, termen pentru când se va cita intimatul, cu copia motivelor de apel, în vederea pregătirii apărării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Septembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.