L**** R****
InculpatM**** A********
Parte vătămatăDispune îndreptarea erorii materiale
În temeiul articolului 208 alin. 1 şi articolului 209 alin. 1 lit. a şi i din Codul penal şi a art. 75 litera c din Codul penal condamnă pe inculpatul L**** R****, fiul lui natural şi Angelica, născut la data de 06.10.1988 în Gherla, jud. Cluj, domiciliat în Gherla, str. Pescarilor, nr. 3, jud. Cluj, CNP *********4424, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faţă de partea vătămată M**** A********. În temeiul articolului 33 lit. a din Codul penal instanţa constată că fapta pentru care a fost condamnat în prezentul dosar este concurentă cu faptele pentru care L**** R**** a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 651/2009 a Judecătoriei Gherla. În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte cele două pedepse de 3 ani închisoare menţionate anterior, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul articolului 71 din Codul penal interzice acestui inculpat drepturile prevăzute de articolul 64 literele a – teza a II-a şi b din Codul penal pe durata executării pedepsei. Constată că partea vătămată M**** A******** nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e din Codul penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 900 lei. În temeiul articolului 420 şi articolului 449 din Codul de procedură penală anulează mandatul de executare a pedepsei emis anterior şi dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre. În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală, obligă condamnat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Precup Fabiola Maria şi se va avansa din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 decembrie 2009.
În vederea citării cu mandat de aducere a martorilor lipsă
În vederea citării martorilor cu mandat de aducere
în vederea administrării probatoriului cu martori
în vederea prezentării inculpatului în instanţă
pt citare cu mandat de aducere inculpat